1. Uvertură

Nume de referinţă al prozei germane de după război, Martin Walser face parte din acea categorie de autori care reanimă, cu o ritmicitate programatică, dezbaterea literară şi socio-politică din întreg spaţiul germanofon. Mai mult, nu o singură dată intervenţiile sale – asemeni celor ale lui Günter Grass sau Peter Handke, de unele idei ale cărora s-a delimitat, adeseori, cu fermitate – au provocat seisme polemice de proporţii continentale. Critic acerb al dreptei, fără a fi un apologet al stîngii, cu care simpatizează – cumva contrariant pentru condeierii din Est, fanatici ai (neo)liberalismului numai pentru că urăsc, istoriceşte, bolşevismul – încă înainte de Reunificare, Martin Walser este intelectualul pătimaş care nu se stînjeneşte să compară în faţa publicului cu opinii ce nu măgulesc nici poza filantropă a potentaţilor, dar nici amestecul de laşitate şi/sau indiferenţă în care somnolează clasa de mijloc.

Despre E.L.

Despre anul literar 1966 în Basarabia s-a scris mult. Lista referinţelor critice pentru cele trei romane care apar în acest an – Povestea cu cocoşul roşu de Vasile Vasilache, Singur în faţa dragostei de Aureliu Busuioc şi Zbor frînt de Vladimir Beşleagă – este destul de bogată. Au scris despre acest moment de graţie al prozei româneşti din Basarabia criticii importanţi ai perioadei, Vasile Coroban, Mihai Cimpoi, Nicolae Bileţchi, Mihail Dolgan, Ion Ciocanu, Anatol Gavrilov, dar şi, ulterior, mai tinerii Em. Galaicu-Păun, Alexandru Burlacu, Anatol Moraru, Ana Ghilaş, Felicia Cenuşă. Mai puţin s-a încercat însă abordarea monografică a operei celor trei autori, o operă meritînd studii aplicate şi de amploare...