Victoria forţelor liberal-democrate în cadrul alegerilor parlamentare repetate din 29 iulie 2009 şi învestirea, în consecinţă, a unui guvern necomunist ca expresie politică a coaliţiei parlamentare majoritare Alianţa pentru Integrarea Europeană, care-şi propune, prin chiar programul de guvernare pentru anii 2009-2013, să transforme Republica Moldova ”într-o ţară eligibilă pentru aderarea la Uniunea Europeană” ¹, constituie nu doar un pas calitativ în evoluţia politică a Republicii Moldova, ci şi un bun prilej de evaluare obiectivă a celor circa două decenii de tranziţie de la comunismul sovietic spre o societate liberă, întemeiată pe valorile şi principiile democraţiei liberale.

Privit dintr-o atare perspectivă, scrutinul parlamentar din vara anului 2009 poate fi caracterizat nu doar ca un firesc şi necesar transfer democratic de putere de la un partid politic aflat la guvernare peste opt ani de zile către o coaliţie de partide, ci ca un final logic al unui ciclu politic de două decenii (1989-2009), în cadrul căruia în Republica Moldova s-au confruntat acerb două modele teoretice, dar şi politice, de organizare a societăţii. Considerînd problematica respectivă de o importanţă vitală pentru destinul Republicii Moldova şi în speranţa revenirii cu o analiză mai amplă a experienţei de elaborare şi de implementare alternativă a celor două modele, în cele ce urmează ne vom limita la a propune o schemă interpretativă a stării şi a perspectivelor fiecăruia dintre ele.

Primul model, experimentat cu intermitenţe în primul deceniu de independenţă a Republicii Moldova (1989/ 1990-1994, 1998-2000), este cel al democraţiei liberale, preluat din experienţa politică a Europei de Nord-Vest (mai ales a Marii Britanii şi a Franţei) şi e întemeiat pe doi termeni relativ antagonici: acela de democraţie, care presupune participarea cetăţenilor la viaţa politică, şi acela de liberalism, care subînţelege garanţia tuturor formelor de libertate şi, în special, a libertăţii economice manifestate în forma iniţiativei individuale şi a proprietăţii private, conform principiului „laissez faire, laissez passer” ². Indife-rent de variantele în care se manifestă, democraţia liberală a pledat constant pentru asemenea principii şi valori fundamentale ca toleranţa şi pluralismul, limitarea puterii politice şi separaţia puterilor în stat, libertatea individuală şi proprietatea privată, unicitatea şi inviolabilitatea individului, drepturile individuale şi autonomia personală, distincţia dintre sfera publică şi cea privată etc. ³.

Nu doar în Republica Moldova, ci şi în întreg spaţiul Europei Centrale, de Est şi al fostei URSS, ultimele decenii ale secolului al XX-lea s-au derulat sub stindardul revenirii entuziaste  la modelul democraţiei liberale, realizîndu-se realmente „o ruptură” a istoriei, fapt care justifică împărţirea epocii actuale în două perioade distincte: „înainte şi după sfîrşitul dictaturilor” ⁴. Mai mult, în accepţia lui Francis Fukuyama, sfîrşitul războiului rece a însemnat şi „sfîrşitul istoriei” ca atare, în sensul că, la finele secolului al XX-lea, combinaţia democraţie liberală – capitalism s-a dovedit a fi net su-perioară oricărei alte alternative de sistem economic/ politic, sursa su-periorităţii constînd în capacitatea acesteia de a satisface necesităţile primare ale naturii umane ⁵.

Tocmai din aceste considerente, revenirea la regimurile democra-tice, redescoperirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului poate fi considerată „o adevărată revoluţie”, mai exact: drept „singura revoluţie culturală a timpului nostru” ⁶.

Cel de-al doilea model de organizare a societăţii este de sorginte totalitară şi poate fi definit drept comunist sau colectivist-egalitarist, manifestîndu-se, ca regulă generală, în ţările în care nu s-a reuşit consolidarea unei societăţi civile în ade-văratul sens al cuvîntului, care să exprime un autentic efort colectiv de a reduce pretenţiile şi prerogativele statului autoritarist. În condiţiile li-psei elementului fundamental al democraţiei, – al societăţii civile, – chiar dacă teoretic se conştientizează faptul că vechiul concept de socia-lism/ comunism, bazat pe coerciţie şi conducere monopolistă de către un grup restrîns de birocraţi, şi-a pierdut orice justificare politică sau morală, populaţia îi prelungeşte, cu toate acestea, agonia finală ⁷.

Ilustrarea pregnantă a tezei res-pective o oferă Republica Moldova, populaţia căreia nu s-a arătat serios motivată de o autentică  dorinţă de democraţie şi libertate, astfel încît, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 25 februarie 2001, „poporul truditor ajuns la limita răbdării şi a puterilor”, a optat „pentru linişte, pace şi bunăstare măcar la nivelul pe care l-a avut pînă la 1989” ⁸. Altfel spus, s-a produs o abdicare cu caracter de unicat în întreg spaţiul european de la modelul democraţiei liberale în favoarea celui colectivist-egalitarist, – modelul promis de PCRM odată cu readmiterea sa în viaţa politică şi promovat de acelaşi partid în perioada aflării sale la guvernare ⁹.

Dincolo de faptul, – extrem de grav în sine şi cu multiple consecinţe imediate şi de durată – că peste opt ani de zile (2001-2009), în Republi-ca Moldova nu au fost respectate drepturile şi libertăţile elementare ale cetăţenilor, că economia a fost monopolizată, presa a ajuns să nu mai fie liberă, iar peste un milion de cetăţeni moldoveni au fost nevoiţi    să-şi caute locuri de muncă peste ho-tare ¹⁰, fosta guvernare comunistă se face responsabilă, mai presus de orice, de instituirea unui control poliţienesc asupra gîndirii libere, de punerea în practică a unei veritabi-le inchiziţii, prin care s-a încercat – şi parţial s-a reuşit – reducerea la tăcere a tuturor celor acuzaţi sau/ şi suspectaţi de erezie.

Practic, tot ce a întreprins PCRM în cei peste opt ani de guvernare a urmărit parcă obiectivul de a edifica o societate de tipul celei descrise de George Orwell (1903-1950), întemeiată pe credinţa că Marele Frate e atotpu-ternic, iar Partidul e infailibil. Cum însă, în realitate, omnipotenţa Marelui Fra-te s-a dovedit a fi mult exagerată, iar păcatele PCRM-ului – mult prea grave pentru a fi, pur şi simplu, date uitării, s-a impus, exact ca în romanele lui Orwell, ”o continuă flexibilitate în interpretarea faptelor”, încercîndu-se inocularea deprinderii de ”a afirma în modul cel mai impertinent că negrul e alb, în ciuda realităţii celei mai evidente” ¹¹. ”A predica minciuna şi a crede în ea din toată inima; a da uitării orice fapt jenant, dar, totodată, a-l scoate din uitare cînd e necesar; a nega existenţa realităţii obiective fără a uita nici pentru o clipă că realitatea negată există”, – iată ce au pretins firavei societăţi civile promotorii dublei-gîndiri orwelliene, perfect conştienţi de faptul că, ”pentru cel care rîvneşte să cîrmuiască şi să se menţină sus pentru totdeauna, e absolut necesar să-şi pervertească el însuşi simţul realităţii” ¹².

Este adevărat că reorientarea populaţiei Republicii Moldova spre valorile democraţiei liberale se produce în contextul relativei diminuări a popularităţii acestora în spaţiul Europei Centrale şi de Est. Astfel, rezultatele unui recent sondaj de opinie, realizat de Fundaţia Pew la împlinirea a douăzeci de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est probează cu toată certitudinea că democraţia politică şi economia liberă de piaţă – componente esenţiale ale modelului democraţiei liberale, – pierd teren în preferinţele oamenilor. Proporţia celor care spri-jină trecerea la democraţie este în scădere de 24 % în Bulgaria, de 20 % în Lituania, de 18 % în Ungaria şi de 8 % în Federaţia Rusă. Singura excepţie o constituie Germania de Est (fosta RDG), proporţia celor care continuă să sprijine trecerea la democraţie constituind 85 % din totalul celor chestionaţi, chiar şi aici însă procentul în cauză  aflîndu-se în descreştere faţă de 1991. Cît priveşte sprijinul populaţiei faţă de valorile economiei libere de piaţă, doar polonezii şi cehii consideră că situaţia lor economică actuală este mai bună decît în anii comunismului ¹³.

Să aibă, oare, dreptate liderul comuniştilor moldoveni, care conti-nuă să susţină, în inconfundabilul său stil că: „Acea politică şi acel vector de guvernare pe care a adoptat-o această alianţă în nici o măsură nu corespund cu programele noastre şi sînt distructive pentru acea perioadă constructivă pe care am realizat-o şi am dezvoltat-o împreună în această ţară”? ¹⁴

Trebuie să admitem că „acel vector de guvernare pe care a adoptat-o această alianţă” poate fi apreciat obiectiv doar în timp. Este însă în afara oricăror dubii superioritatea morală, dar şi materială, a modelului democraţiei liberale faţă de cel al colectivismului egalitarist, adevăr confirmat de întreaga experienţă a lumii contemporane, astfel încît, „oriunde întîlnim vreun element extins al libertăţii individuale, cîteva componente ale confortului material la îndemîna cetăţeanului obişnuit, şi speranţa larg răspîndită într-un progres viitor, acolo întîlnim, de asemenea, activitatea economică organizată în principal pe piaţa liberă”. Şi viceversa: „oriunde statul ţine sub control amănunţit activităţile economice ale cetăţenilor săi (...), acolo omul de rînd este încătuşat din punct de vedere politic, are un nivel de viaţă scăzut, şi puţine posibilităţi de a-şi hotărî propriul destin” ¹⁵.

Cît priveşte „acea perioadă constructivă pe care am realizat-o şi am dezvoltat-o împreună în această ţară”, trebuie să admitem ca veridic adevărul, cu referire la Republica Moldova, potrivit căruia „statul se poate îmbogăţi şi ridica monumente impresionante. Clasele privilegiate se pot bucura de un confort material deplin. Dar cetăţenii obişnuiţi sînt instrumente folosite pentru scopurile statului, neprimind mai mult decît necesarul pentru a rămîne docili şi acceptabil de productivi” ¹⁶.

În confirmarea respectivei te-ze teoretice, unele estimări ale ex-perţilor independenţi arată că, pe plan regional, Republica Moldova a sărăcit în toţi aceşti ani mai mult decît orice altă ţară din regiune, volumul investiţiilor străine la finele anului curent fiind sub nivelul celui din anul 2001, cînd comuniştii au (re)venit la guvernare. Pentru comparaţie, PIB/loc. în Republica Moldova este, în prezent, puţin peste 3.000 $ SUA, în timp ce în România – de 12,2 mii $, în Ucraina – peste 6,9 mii $, iar în Georgia, care a suportat un adevărat război – de circa 5.000 $. Situaţia din Republica Moldova, potrivit aceloraşi experţi independenţi, poate fi comparată doar cu unele state africane, printre care Lesoto şi Tonga, iar, pentru a ajunge la nivelul Hondurasului, bunăoară, Republica Moldova ar trebui, de acum înainte, să înregistreze creşteri anuale de 10 % timp de patru ani ¹⁷. Toate acestea constituie, indiscutabil, rezultatul direct al abdicării, în 2001, de la modelul democraţiei liberale.

În concluzie, am putea spune că, la o privire retrospectivă, experienţa celor două decenii de tranziţie de la dictatură la regimul democraţiei liberale confirmă integral adevărul că „nici un model şi nici o reţetă nu pot fi aplicate tuturor ţărilor în mod automat; dimpotrivă, se pune problema favorizării unei democratizări care să ţină cont de caracterul unic al fiecărei societăţi” ¹⁸. Un alt adevăr învederat de experienţa aceleiaşi perioade constă în faptul că, simultan cu necesitatea obiectivă a consolidării şi afirmării plenare a societăţii civile, se cere limitarea monopolului de putere al păturii de manageri şi politicieni profesionişti, prin delegarea unei considerabile responsabilităţi nivelurilor locale (colectivităţilor de muncă şi teritoriale), extinderea pluralismului în viaţa publică şi democratizarea instituţiilor. În fine, nu însă şi în ultimul rînd, în baza experienţei amare acumulate în Republica Moldova, tre-buie să admitem că democraţia nu este altceva decît o lungă bătălie, iar existenţa ei rămîne fragilă, reversibilă, coruptibilă, mai ales în societăţile în care libertăţile publice şi cele private sînt de dată recentă.

Note şi bibliografie

1. Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova ”Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”, Chişinău, 2009, p.4. (http://www.gov.md)

2. Istoria secolului XX. Vol. I: Sfârşitul „lumii europene” (1900-1945). Sub redacţia: Serge Berstein şi Pierre Milza, Editura BIC ALL, Bucureşti, 1998, pp.23-25.

3. Aurelian Crăiuţu, Elogiul libertăţii. Studii de filosofie politică, Editura Polirom, Iaşi, 1998, pp.20-21; John Gray, Liberalismul. trad. din engleză de Anca Gheauş, Editura DU Style, Bucureşti, 1998, p.90.

4. Serge Moscovici, Psihologia socială sau maşina de fabricat zei, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 1994, p.249.

5. Cf. Martin Griffiths, Relaţii internaţionale: şcoli, curente, gânditori. Prefaţă de Ionel Nicu Sava, Editura Ziua, Bucureşti, 2003, p.125.

6. Serge Moscovici, op. cit., p.245.

7. Marin Trăistaru, Introducere în studiul societăţii civile, Editura Didactică şi Pedagogi­că, Bucureşti, 1998, pp.54-55.

8. ”Săptămâna”, Anul X, nr.13 (433), 30 martie 2001; „Luceafărul”, nr. 14 (361), 23 martie 2001.

9. Vezi: Постановление Центрального Комитета Партии коммунистов Республики Молдова от 26 сентября 2009 г. «Об итогах парламентских выборов 5 апреля и 29 июля 2009 г. и общественно-политической ситуации в стране», «Коммунист», №41 (688), 2 октября 2009.

10. ”Săptămâna”, Anul XVI, nr.40 (875), 2 octombrie 2009.

11. George Orwell, 1984, trad. Igor Nagacevschi, Editura Hyperion, Chişinău, 1990, p.180.

12. Idem, ibidem, p.182.

13. http://www.europalibera.org/content/article/1867816.html

14. http://www.jurnal.md/ro/news/9749/

15. Cf. Milton & Rose Friedman, Liber să alegi. Un punct de vedere personal, Editura BIC ALL, Bucureşti, 1998, pp.VII, IX.

16. Idem, ibidem, pp.44-45.

17. Moştenirea comunistă, „Jurnal de Chişinău”, Anul IX, nr. 885, 18 septembrie 2009.

18. Guy Hermet, Cultură şi democraţie, Editura Pandora-M, Târgovişte, 2002, pp.7-9.