Numărul 4 2009
Ancheta Semn
Critici voi...
Antologia Semn
Sertarul cu aplauze
| Viața de după delete |
| Poeme |
| Scris de Grigore Chiper |
20 de mii de leghe sub pământcasa pe care nu o vezite aşteaptăfemeia fosforescentă din pragpe care nu o recunoştise stinge ca un bec de o mie de waţiaici sînt numai apece şterg urmelenumai algede care nu se cramponează nimeninu eşti stăpîn nici pe trupul care aleargănici pe trupul care stă pe loceşti nisipul oprit în clepsidrăsau cel care îţi scapă printre degeteeşti nisipla o adresăiei mîna de pe fruntete izbeşti de valaşa cum sticla de şampanie s-ar izbide vasul coborît ceremonios pe apăşi porneşti pe stradacare mai păstrează o adresătimpul e dat înapoisau e primăvarăo primăvară ce se lasă aşteptată din toamnănu contează că sînt mai mulţi în casăşi te simţi ca într-un rînd la WCte cuprindcum ai cuprinde fiinţa adevărată din poempielea ţi-e ca prundulcorpul ţi-e plin de azaleee ca o noapte închisă în calăe ca o valiză nerăbdătoarecărată din aeroport spre Tenerifeviaţa de după deletede fiecare dată cînd vin de la marerămîn doar cu imagineacum apa îmi spală urmeledefinitivşi iar e toamnăadică pămînt rece şi crudtot mai rece mai dur mai nudşi iar e iarnăadică ploi sau zăpadă după caze un cîmp de speranţedin care ştii că va răsări lunaacasă e ultramarinmonitorul se stinge încetca lumea în care trăieştinu vei adormi atît de curîndcum crezi că eşti obositscrii cevamai mult note frînturi zdrenţepoemul e pe terminateai şi ajuns la butonul deletede-a valmaculoarea ochilor tăi nu are importanţănici a păruluicu atît mai mult cu cît întunericul ne dizolvăca pe o bucată de zahărcîndva îmi voi aminti de tinemai exactde silueta îndepărtîndu-sede-a valma cu lucrurile din textul arghezianopreşte îmi spui la un viraj spontanşi coboripentru totdeaunacăci nu am găsit univers mai bun şi mai sigur pentru tinedecît cel literarsăptămîna patimilorlunim-am întors truditam scuipatau urmat şi alte amănunte gridemne de lirica englezămarţim-am simţitca pe fundul unui ocean secatgîndindu-mă cu groază laGroapa Marianelormiercurite-am văzut în camera de alăturiirascibilăchiar şi la cele mai slabe adiericum sînt ale melejoiam vrut să trag o urmăpe pămînt în ţărînă oriunde cu un stiluscare să-mi întoarcă pe faţă şi pe dostoate măruntaiele sufletului meuvinerinu e adevăratceea ce se va întîmpla mai departeşi în finalsîmbătăsînt atît de fericitcă nu eşti o efigie de pe medalioncă viaţa nu e o dîră de fumcă soarele nu e un quasarroşu imens imobil pe cerduminicădă-mi cîteva amănunte ale corpului tăuîn definitiv ale taleşi voi întoarce pămîntul din loclunide parcă aş pluti cu tine fără tinepe o apă întinsăşi m-aş apleca din răsputerisă ajung vîrfurile copacilordu warst dabeierai acolo în salăprintre cîteva lucruri certeşuviţele de păr şaten atîrnau calmmă simţeam ca o orgă cu o mie de tuburi pustiinu ai alte semneîncît rişti să te pierzi în această nebuloasăşi renunţ la tine la numele tăuaşa cum renunţ prea uşor la imaginide dragul visurilor din cefalografîn jur e apă şi apădar nu renunţ chiar atît de uşorîncît îmi zic în limba mea Volapükcă te voi întîlni într-o zila parter la geamul unei case cu balconaşa cum uneorisare cîte un ihtiozaur din valurifetele de la romglezăe toamnă mai aproape de iarnă iarnă de încălzire globală vreme uscată e ca o vară filmată toamnacaietul de care nu mă despart şi în care notez are foi dictando prinse cu o spirală de oţeladuni picătură cu picătură în jurnalul tău ca şi cînd te-ai pregăti de cevaam cursuri la litere băieţii nu mai sînt atraşi de magia literelor şi nu e vina doar a lor filologia e un salondespre Lima aş putea spune că cele mai frumoase studente învaţă în grupe slabe haotice incoloreBologna are fruntea bombată nu e mai frumoasă decît altele proeminenţa e numai simbolul inutil al unei exclusivităţiTirana e un amestec fragil de felină şi vişină coaptă are ochii deschişi totuşi nespus de albaştri ca să exprime sinceritatesună la pauză sau poate e portabilul cuivaazi sînt un dur cu papion mîine o paiaţă sau viceversasantalla cinemam-am aşezat lîngă tinecu toate că scaunul tău era golscaunul avea culoarea lemnului de santalrula tocmai povesteape care vroiam de multsă ţi-o mărturisesc şi euîn rîndul din urmăse auzeau sărutăriale gurilor relenu pot să-mi explic de ce nu eştica toate cele prezenteeşti altfelîn zilele ce se amînă iardupă perdeaua cu imagini mobileningeape băncile mirosind a santalmetametaforede parcă aş sta în lumina insuportabilă a reflectoarelorpentru că mie nu-mi place cuvîntul hrubăîn faţa Iordanului îţi zicoceanul e la picioarele talesus e grădina suspendatăde care atîrnă strugurii miraculoşi ai aşteptării şi ai făgăduinţeie un sfert de oră de drum pînă la apusul soareluişi mai puţin pînă la apusul luniimîna nu are prejudecăţicînd te văd în acelaşi vis neschimbatbanal ca o reproducere ieftină
|