PERSONAJE:

DOMNUL ESCU

ŞEFUL PERSONALULUI

Scena 1

Biroul Şefului. Domnul Escu bate darabana în masă.

ŞEFUL PERSONALULUI: Domnul Escu?

DOMNUL ESCU: Exact.

ŞEFUL PERSONALULUI: Aţi întîrziat cu treisprezece minute.

DOMNUL ESCU: Domnu’, ştiţi cînd am ajuns la staţia de autobuz, mi-am dat seama că n-am încuiat uşa de la apartamentul meu. M-am întors acasă. De fapt, uşa era încuiată…

ŞEFUL PERSONALULUI: Trebuia să fiţi aici cu treisprezece minute înainte de ora programată pentru acest interviu.

DOMNUL ESCU: Mă scuzaţi. Am alergat cît am putut de

repede.

ŞEFUL PERSONALULUI: Controlaţi-vă respiraţia. Sînteţi agitat, probabil, din cauza că aţi ratat acele treispre-zece minute necesare pentru a vă calma înainte de a intra la interviu.

DOMNUL ESCU: Scuzaţi. Vă rog să mă înţelegeţi, nu sînt emoţionat din cauza interviului. Pur şi simplu mă gîndesc dacă uşa de la apartamentul meu este, într-adevăr, închisă în ciuda faptului că m-am întors şi am verificat-o. Încep să mă îndoiesc, mi se pare că n-am apăsat bine pe clanţă.

ŞEFUL PERSONALULUI: Nu-i nevoie să vă scuzaţi atîta.

DOMNUL ESCU: Scuzaţi.

ŞEFUL PERSONALULUI: Deci, dumneavoastră doriţi să vă angajaţi administrator al casei Grasu.

DOMNUL ESCU: Aşa este.

ŞEFUL PERSONALULUI: De ce aţi ales tocmai această slujbă?

DOMNUL ESCU: Îmi place să administrez, sînt foarte priceput. Am o tehnică a mea personală. O tehnică care conduce şi aranjează lucrurile într-o ordine ireproşabilă.

ŞEFUL PERSONALULUI: Cîţi ani aţi lucrat în domeniul respectiv?

DOMNUL ESCU: Doisprezece ani.

ŞEFUL PERSONALULUI: În cv-ul dumneavoastră scrie că aveţi treizeci de ani. Aş vrea să ştiu şi eu ce instituţie aţi administrat cînd aveaţi optsprezece ani?

DOMNUL ESCU: Am administrat propria mea casă. Am făcut un împrumut de la bancă şi mi-am cumpărat o casă. O casă mare, cu grădină şi piscină. Vă daţi seama, la optsprezece ani nu e uşor să întreţii o asemenea casă.

ŞEFUL PERSONALULUI: Domnule Escu mă interesează unde aţi lucrat în ultimii cinci ani?

DOMNUL ESCU: Mi-am îngrijit a doua mea casă. Prima casă a ars pînă la temelie. Am mai  făcut un împumut la bancă, plus banii pentru asigurare a fost un capital suficient pentru a-mi cumpăra o casă nouă, de două ori mai mare decît prima. Vă daţi seama, unui tînăr         nu-i este uşor să întreţină singur o casă de două ori mai mare decît prima lui casă.

ŞEFUL PERSONALULUI: Curajul dumneavoastră este admirabil, deşi nu înţeleg de ce un tînăr singur are nevoie de o casă enormă. Îmi pare rău pentru ce vi s-a întîmplat. În fine, sper că în noua dumneavoastră casă vă simţiţi bine. Înţeleg că pînă acum n-aţi fost angajat nicăieri. Îmi spune-ţi şi mie de unde aveţi banii cu care vă întreţineţi?

DOMNUL ESCU (rîde): Domnu’, probabil credeţi că sînt infractor? (Serios.) Şi nu am cum să mă simt bine în noua mea casă din simplul motiv că a ars. A luat foc şi a doua mea casă care era mult mai mare decît prima. Acum stau într-un apartament prăpădit care nici măcar nu-mi aparţine. N-am plătit chiria de trei luni şi stăpînul apartamentului vrea să mă dea afară. Nu am nici un ban, şi aşa sînt plin de datorii! Există persoane care vor să-mi taie gîtul pentru că, zic ei, le datorez sume enorme. Vă rog să mă credeţi situaţia mea nu este una dintre cele mai fericite. Am nevoie imperioasă de acest servici. Sînt onest şi ştiu să gestionez o casă enormă aşa cum este cea a familiei Grasu.

ŞEFUL PERSONALULUI: Mda, într-adevăr situaţia dumneavoastră nu este una dintre cele mai feri-cite. Îmi pare rău pentru ce vi s-a întîmplat.

DOMNUL ESCU: Mi-aţi mai spus asta.

ŞEFUL PERSONALULUI: În fine, sper că o să se aranjeze totul.

DOMNUL ESCU: Şi eu sper.

ŞEFUL PERSONALULUI: Ce studii aveţi?

DOMNUL ESCU: Din păcate n-am luat decît bacalaureatul.

Pauză.

DOMNUL ESCU: Dar, vă asigur, cunosc foarte bine care este misiunea unui intendent. Mă scuzaţi, de ce ar trebui să vă faceţi o părere despre mine pe baza unui document eliberat de o instituţie de învăţămînt oarecare? Sînt autodidact. Cunosc persoane cu diplome care susţin că instituţia de învăţămînt superior nu le-a dat în viaţă absolut nimic. Au realizat numeroase proiecte şi au reuşit doar datorită instinctului lor.

ŞEFUL PERSONALULUI: Domnule Escu, ce curs va plăcut cel mai puţin în liceu?

DOMNUL ESCU: Foarte mult mi-a plăcut astronomia.

ŞEFUL PERSONALULUI: Ce curs va plăcut mai puţin, domnule Escu?

DOMNUL ESCU: Matematica, fizica, chimia...

ŞEFUL PERSONALULUI: E suficient, domnule Escu. V-am cerut să-mi numiţi doar un singur curs.

DOMNUL ESCU: Dar, nu vă faceţi griji. Ştiu să calculez, am rînduit sute de mii de dolari. Domnu’, după absolvirea liceului am îndrăgit atît de tare matematica, fizica şi chimia că în ambele mele case am avut un mic laborator unde făceam cercetări. Vă rog să mă credeţi, sînt foarte versat în chimie, am devenit specialist în substanţe... (Tăcere.)

ŞEFUL PERSONALULUI: Explozive, aţi vrut să spuneţi. Permiteţi-mi să vă întreb din ce cauză au ars casele dumneavoastră?

DOMNUL ESCU: A fost un accident!

ŞEFUL PERSONALULUI: Şi dumneavoastră doriţi să vă angajaţi ca administrator al casei domnului Grasu, vă consideraţi pregătit pentru acest post?

DOMNUL ESCU: Absolut!

ŞEFUL PERSONALULUI: Domnule Escu, deşi n-ar trebui să vă spun de dinainte, nu prea aveţi şansa de a fi angajat în funcţia de administrator al casei Grasu. Îmi pare rău.

DOMNUL ESCU: Poftim?

ŞEFUL PERSONALULUI: Îmi pare rău.

DOMNUL ESCU: Se pare că nu m-aţi înţeles. Am nevoie de acest post, altminteri sînt un om pierdut!

ŞEFUL PERSONALULUI: Nu vă pot ajuta cu nimic.

DOMNUL ESCU: Dumneata îţi baţi joc de mine?! Domnu’, m-aţi invitat la acest interviu, mi-aţi reproşat că am întîrziat cu treisprezece minute. O.K. Vă pare rău că mi-au ars casele, nu am unde locui, sînt plin de datorii şi vreau să muncesc decent, fiţi atent, nu să fur. Să muncesc! M-aţi invitat aici că să-mi spuneţi aşa pe şleau că vă pare rău şi nu mă puteţi ajuta cu nimic?!

ŞEFUL PERSONALULUI: O să vă dăm un răspuns în scris.

DOMNUL ESCU: Ce domnule scris, care scris?!

ŞEFUL PERSONALULUI: Dumneata chiar nu mai ai nici o şansă de a fi angajat. Te rog să ieşi din biroul meu!

DOMNUL ESCU (îşi pune picioarele pe masa de scris a Şefului şi îşi aprinde o ţigară): Mă ochelaristule, tu cu cine vorbeşti?

ŞEFUL PERSONALULUI (sare): Afară!

DOMNUL ESCU: Stai mă jos.

ŞEFUL PERSONALULUI: Sînt nevoit să chem paza!

DOMNUL ESCU: Mă ochelaristule, chiar mă consideri prost, mă?! Crezi că sînt şi eu miop şi nu văd că nu există nici o pază în jurul biroului ăsta al tău de rahat, mă? Stai jos, am spus!

ŞEFUL PERSONALULUI (se aşază supus): Domnule, nu mai are rost să continuăm.

DOMNUL ESCU: Băi, fac eu ceva pe întrevederea asta, băi!

ŞEFUL PERSONALULUI: Poftim?!

DOMNUL ESCU: Şi cu auzul stai prost, nu?

ŞEFUL PERSONALULUI: Domnule Escu, mă agresaţi. O să vă dau în judecată!

DOMNUL ESCU: Mă ratatule... mă parazit în sacou ce eşti, mă limbricule, îţi bag o dinamită în fund şi te trimit direct la Judecata de Apoi, mă. Te sugrum cu cravata ta de rahat, mă... probabil mă-ta ţi-o cumpărat-o! Tu, să-mi spui că am întîrziat cu treisprezece minute, auzi... treisprezece minute! Bă, handicapatule, cine te-o învăţat să calculezi? Îţi pare rău că mi-a ars casa şi nu mă poţi ajuta cu nimic? Cine te crezi, mă? Eşti angajat să mă angajezi şi să nu-mi pui întrebări idioate!

ŞEFUL PERSONALULUI: N-am crezut că asta te va supăra, am vrut să-ţi împărtăşesc nenorocirea, ce altceva puteam să-ţi spun? Dacă nu-mi spuneai că ţi-a ars casa, te angajam.

DOMNUL ESCU: Aha, ce altceva puteai spune! Păi, întocmai! Voi nu ştiţi să spuneţi decît îmi pare rău. Rahatule, vrei să cred că îţi pare rău pentru mine?

ŞEFUL PERSONALULUI: Îmi pare rău că te superi...

DOMNUL ESCU: Taaaci! Te doare-n cot de viaţa mea!

ŞEFUL PERSONALULUI: Ba nu...

DOMNUL ESCU: Ba da! Cine mă, universitatea te-a învăţat să vorbeşti pe căi ocolite? Politeţe, diplomaţie! Crezi că, de la bun început, nu ştiam că te agasam cu problemele mele? Limbricule, ascultă, pînă a veni la tine am trecut prin zeci de interviuri. Cunosc pe de rost toate întrebările astea ale voastre cretine. Ştiam foarte bine că este o atitudine nepotrivită să întîrzii la un interviu de angajare, fără să mi-o spui cu mutra ta importantă, boule! M-am scuzat delicat, boule! Şi tu mi-ai reproşat că mă scuz, boule! Acu’ te oblig să-ţi ceri scuze de la mine pentru faptul că mi-ai reproşat că mă scuz atîta, boule!

ŞEFUL PERSONALULUI: Dar, scuză-mă, n-am spus-o cu nici un gînd rău.

DOMNUL ESCU: Boule, nu aşa se cere scuze. Facultatea pe care ai făcut-o nu ţi-a folosit absolut la nimic! Trebuie spus aşa: stimate domnule Escu, scuzaţi-mă pentru faptul că v-am reproşat ideea dumneavoastră ireproşabilă de a vă cere scuze!

ŞEFUL PERSONALULUI: Dar, n-am vrut să vă supăr...

DOMNUL ESCU: Spune!

ŞEFUL PERSONALULUI: OK, OK.. Stimate domnule...

DOMNUL ESCU: Preastimate!

ŞEFUL PERSONALULUI: Preastimate domnule Escu, scuzaţi-mă pentru faptul că v-am reproşat ideea dumneavoastră ireproşabilă de a vă cere scuze.

DOMNUL ESCU: Aşa miopule! Vrei să cred că îţi sînt preastimat? Boule, nu sînt bou ca să cred aşa ceva, pentru că, vezi tu, ce altceva ai putea să-mi spui ca să-ţi scapi fundul?

Scurtă pauză.

ŞEFUL PERSONALULUI: Dacă nu-mi spuneai că ţi-a ars casa, te angajam.

DOMNUL ESCU: Ia uite, domnule! Prin urmare mă laşi în rahatul în care sînt doar datorită unui capriciu de al tău? Băi, cîţi ca alde tine mai există pe lumea asta?!

ŞEFUL PERSONALULUI: Nu e un capriciu. E ceva firesc. Oricine în locul meu şi-ar fi dat seama repede că dumneavoastră reprezentaţi un pericol pentru familia Grasu.

DOMNUL ESCU: Aşa, Escu linişteşte-te... linişteşte-te. Fii calm. Aşa. (Pauză.) Ascultă individule, tocmai părerile tale preconcepute ar putea da curs unor situaţii ameninţătoare pentru întreaga familie Grasu. Am fost sincer şi ţi-am spus că mi-a ars casa... nu contează din ce cauză. A fost un accident, asta e. Oricui i se poate întîmpla. Afirmi că dacă nu-mi ardea casa, mă angajai...

ŞEFUL PERSONALULUI: Da. Se pare că eşti o persoană inventivă, odată ce ţi-ai făcut laborator...

DOMNUL ESCU: Şi dacă nu-mi scăpa chestia cu substanţele, nu aveai de unde să deduci că mi-a sărit casa în aer dintr-o greşeală a mea. Pe de altă parte, dacă nu ştiai că mi-a ars casa, îţi plăcea să gîndeşti că sînt vreun terorist...

ŞEFUL PERSONALULUI: M-am gîndit şi la asta. Ţi-au ars două case.

DOMNUL ESCU: Şi?! Şi, care-i problema?

ŞEFUL PERSONALULUI: Lipsa de responsabilitate care mîine, poimîine ar putea atrage după sine explozia unui întreg cartier. Epicentrul va fi casa familiei Grasu. Bineînţeles că tu vei rămîne viu, ai trecut prin două explozii. Te scutesc de probleme, Escu. Ar trebui să-mi mulţumeşti că nu te bag în casa aceea. Am impresia că nu ştii cine este domnul Grasu.

DOMNUL ESCU: Toată ţara ştie cine este Grasu

ŞEFUL PERSONALULUI: Tocmai d’aia.

DOMNUL ESCU: Tocmai d’aia.

Pauză.

ŞEFUL PERSONALULUI: Te rog să mă laşi în pace.

DOMNUL ESCU: Ţi-e teamă? Problema ta, şi nu numai a ta, e că vezi în mine un ucigaş.

ŞEFUL PERSONALULUI: Nu mi-e teamă de tine. Vreau să ieşi din biroul meu. E timpul să vină următoarea persoană programată pentru interviu.

DOMNUL ESCU (calm): Pe mine o să mă angajezi.

ŞEFUL PERSONALULUI: Nu pot să te angajez.

DOMNUL ESCU: Eşti angajat ca să mă angajezi, să-ţi fie clar.

ŞEFUL PERSONALULUI: Nu corespunzi cerinţelor.

DOMNUL ESCU: Vrei să spui că sînt un ratat.

ŞEFUL PERSONALULUI: Ratat pe cît te crezi. Cu siguranţă vei reuşi în altă parte.

DOMNUL ESCU: Peste tot mi s-a spus că nu corespund cerinţelor.

ŞEFUL PERSONALULUI: Îmi pare rău.

Pauză.

DOMNUL ESCU: Îţi pare rău. Vorbeşti ca să nu taci.

ŞEFUL PERSONALULUI: Vă doresc o zi frumoasă în continuare, domnule  Escu.

DOMNUL ESCU: Nu plec nicăieri. Sînteţi de-a dreptul caraghios domnule şef.

ŞEFUL PERSONALULUI: Ieşiţi afară.

DOMNUL ESCU: Afară plouă şi eu nu am umbrelă. Da, ştiu, îţi pare rău că nu am umbrelă. Fă-mi o cafea. Vreau să mă bucur din plin de această zi frumoasă.

ŞEFUL PERSONALULUI: Este, este o impertinenţă totată... nu, nu am cuvinte!

DOMNUL ESCU: Caraghioslîcuri. Atît tu cît şi cei pe care îi supui interviului, vă camuflaţi după cuvinte. În final, îl angajezi pe ăla care e ager la minte la fel ca tine. Şi nici măcar nu realizezi că v-aţi tras-o, deopotrivă.

ŞEFUL PERSONALULUI: Eşti un smintit...

DOMNUL ESCU: Cunosc. Eşti un smintit, un cretin, psihopat, maniac, criminal, bla, bla, bla! (Cu o blîndeţe sarcastică.) Sînt un pacificator, o persoană cît se poate de incomodă, un demascator, un şarpe cu clopoţei. Iar tu, tu nu eşti decît o cobră, şarpe-cu-ochelari! Nu mi-ai cerut să mă descriu.Voila! Fără să mă întrebi, ţi-am răspuns şi la întrebarea care sînt capacităţile mele deosebite. Or, ţi-ar conveni să-ţi răspund altfel. Vai, ştiţi, sînt ingenios, serios, curajos, inteligent, plin de resurse, dinamic, entuziast, energic şi pasionat de muncă, organizat şi un bun organizator, comunicativ şi relaţional, punctual, foarte conştiincios şi disponibil, am un foarte bun contact cu publicul... Ca-ra-ghios-lî-curi!

ŞEFUL PERSONALULUI: Chiar să-mi fi spus că eşti pasionat de muncă nu te credeam pentru că ai treizeci de ani şi n-ai muncit nicăieri.

DOMNUL ESCU: Prin urmare nu am experienţă, nu poţi să mă întrebi ce părere am despre fostul meu patron, de ce am plecat de la ultimul loc de muncă sau de ce am fost concediat. Ţi-e urît pentru că nu am să-ţi povestesc nici o situaţie dificilă cu care m-am confruntat sau care a fost cel mai mare eşec pe care l-am avut... eu, omul căruia i-au sărit două case în aer! Puteam să te mint. Să falsific nişte hîrtii... hîrtii în care ar fi fost scris negru pe alb că am studii superioare şi că muncesc în domeniu mai bine de zece ani. Asta ţi-ar fi plăcut să cunoşti despre mine?! Sau, şi mai ceva, ai fi vrut să fiu poliglot, să fiu universal, o enciclopedie ambulantă, răscrăcănat în zeci de specialităţi - manager, marketolog, inginer cadastral, agent de asigurare, agent sanitar, secretar, programist, lunetist, bodyguard, degustător, bucătar, grădinar, electric, paznic, baby-sitter al familiei Grasu?! Să merg de-a buşilea în faţa lor? (Pauză.) Să te mint. Puteam să joc teatru, să ţi-o trag  şefule! Să creez o impresie frumoasă despre mine... să simulez, pentru că nu este greu... e nevoie doar de nişte exerciţii. Să-mi controlez ticurile. Bunăoară, să nu bat darabana în masa ta, ceea ce n-am făcut din momentul în care m-ai invitat să mă aşez. Să nu-mi pun picioarele pe masa ta preacurată! Să cunosc dinainte întrebările tale caraghioase şi să am un răspuns deja bine pregătit. Desigur, răspunsuri caraghioase.

ŞEFUL PERSONALULUI:  Escu, complici lucrurile. Faci un ghem. Este foarte simplu, nu eşti bun pentru acest job, atîta tot. De fapt, de ce mai vorbesc cu tine, de ce te ascult?

DOMNUL ESCU: Nu sînt bun pentru acest job! Ce sentinţă desfătătoare! Da’ tu, tu eşti bun pentru funcţia pe care o deţii? Te-ai instalat aici şi o faci pe importantul. (Ironic.) De ce mă asculţi?! Mă, ai fost şi tu intervievat înainte de a ocupa acest fotoliu. Probabil te-ai buşit zece ore în faţa oglinzii ca să pari un tip credul şi apt pentru această funcţie. Funcţia care îţi dă puterea să mă analizezi, mitocanule!

ŞEFUL PERSONALULUI: Eu, eu nu aud nimic! Am spus, am spus tot ce am avut de spus. Mitocan eşti tu!

DOMNUL ESCU: Ţi-am spus că eşti şi surd? Bine, sîntem mitocani. Ne-am aranjat. Care a fost ultima carte pe care ai citit-o? O întrebare care mi s-a pus la ultimul interviu de angajare. Domnule şef, permiteţi-mi să vă întreb, care a fost ultima carte pe care aţi citit-o?

ŞEFUL PERSONALULUI: Dumneata chiar eşti ţicnit? Este pentru prima dată cînd întîlnesc o asemenea nesimţire!

DOMNUL ESCU: Ultima carte pe care am citit-o se numeşte Ghidul Nesimţitului de Radu Paraschivescu. Dar ultimul film pe care l-aţi văzut? A, mă uit şi eu la Lacrimi de Iubire şi plîng de nu mai pot!

ŞEFUL PERSONALULUI: De unde ştii că soră-mea joacă în acest film?

DOMNUL ESCU: Am zis eu ceva de soră-ta? Te cunosc de cîteva minute. Sînt într-atît de onorat că nici nu ştiu cum te numeşti. Uite, un mijloc de a mă linguşi. O fi soră-ta actriţă bună. Din păcate n-am văzut nici un episod din Lacrimi de Iubire pentru că mi-a ars televizorul. A, nu e grav. Bine domnule, dar ultimul eveniment străin la care aţi asistat? Ştiţi...

ŞEFUL PERSONALULUI: Pentru ultima oară intervievez un străin...

DOMNUL ESCU: Am participat şi eu în calitate de jurnalist la cel de al XI-lea Summit al Francofoniei la Palatul Parlamentului. A fost o experienţă bună. Sigur, spiritual, m-am îmbogăţit enorm dacă asta vreţi să ştiţi! Păi da, domnule, angajează-ţi sora, sărmana de ea, pe frate-tu, cumnat-tu! Adu-ţi aicea toată familia, cuplaţi-vă cu Grasu, ce mai! O să fiţi de toată frumuseţea, viaţa ca o telenovelă! Iar eu, eu mă dezangajez să mă angajez, mă duc acasă, care casă?... îmi pun o manea şi-mi trece durerea.

ŞEFUL PERSONALULUI: Ai o minte bolnavă. Vorbeşti aiurea. Dar, e absolut inutil...

DOMNUL ESCU: O să mă angajezi.

ŞEFUL PERSONALULUI: N-am cuvinte. Îţi pierzi timpul.

DOMNUL ESCU: Ba, tu îţi pierzi timpul intervievînd zeci de persoane. Ah, da, îţi faci meseria. Primeşti un salariu ca să stresezi oamenii.

ŞEFUL PERSONALULUI: Vorbeşti aiurea.

DOMNUL ESCU (ţipă): Angajează-mă!

ŞEFUL PERSONALULUI (ţipă): Vorbeşti aiurea!

Pauză.

DOMNUL ESCU: Vrei să-ţi spun un banc?

ŞEFUL PERSONALULUI: Vreau să ieşi afară.

DOMNUL ESCU: Nu a încetat ploaia. E nepoliticos din partea ta să mă dai acum afară.

ŞEFUL PERSONALULUI: Îţi dăruiesc umbrela mea. Poftim.

DOMNUL ESCU: Vai, ce politicos eşti! Îţi mulţumesc mult.

ŞEFUL PERSONALULUI: Cu plăcere.

DOMNUL ESCU: E o umbrelă mare şi foarte frumoasă.

ŞEFUL PERSONALULUI: Cadou de la soţia mea.

DOMNUL ESCU: Păstreaz-o. Detest umbrelele. E o plăcere să fii muiat de ploaie.

ŞEFUL PERSONALULUI: Nu mai e cazul să fii manierat. Dacă tot îţi place să te plouă, ai ocazia. (Îi deschide uşa.)

DOMNUL ESCU: Vreau să-ţi spun un banc.

ŞEFUL PERSONALULUI: Ieşi din biroul meu.

DOMNUL ESCU: Se pare că nu aştepţi pe nimeni. M-ai minţit. Sînt ultimul intervievat, nu? Probabil ştii deja pe cine vei angaja.

ŞEFUL PERSONALULUI: Nu te priveşte.

DOMNUL ESCU: Ai făcut o alegere bună. N-o să vă dezamăgesc.

ŞEFUL PERSONALULUI: Degajează!

DOMNUL ESCU: Cum aşa? Mi-ai promis o cafea.

ŞEFUL PERSONALULUI: Uite aici, zece euro. Vizavi e un bar. La revedere.

DOMNUL ESCU: E o plăcere să stau în biroul ăsta cu-n mahalagiu. Hai, să-ţi spun bancul...

ŞEFUL PERSONALULUI: Nu vreau să aud nici un banc, nici un banc! Afară din biroul meu, afară!

Scena 2

Acelaşi birou. Mobilierul sfărîmat şi hîrtii aruncate pe jos. Cei doi au hainele rupte şi vînătăi pe faţă. Beau cafea şi rîd cu hohote.

ŞEFUL PERSONALULUI: Sînteţi nostim!

DOMNUL ESCU: O, şi dumneavoastră la fel!

ŞEFUL PERSONALULUI: Pe cuvînt, sînteţi de-a dreptul haios.

DOMNUL ESCU: Şi dumneavoastră, foarte simpatic.

ŞEFUL PERSONALULUI: Istorioara cu porcuşorul de guineea... m-a dat jos de pe picioare. Vă plac hamsterii, aşa-i?

DOMNUL ESCU: Frumoase animăluţe, frumoase!

ŞEFUL PERSONALULUI: Şi fiica mea îi adoră!

DOMNUL ESCU: Cum o cheamă?

ŞEFUL PERSONALULUI: Pe cine?

DOMNUL ESCU: Pe fiica dumneavoastră.

ŞEFUL PERSONALULUI: Isabella.

DOMNUL ESCU: Să vă trăiască. Frumos nume, frumos!

ŞEFUL PERSONALULUI: Ca pe bunică-sa!

DOMNUL ESCU: Să vă trăiască.

ŞEFUL PERSONALULUI: Maică-mea a murit demult!

Pauză

ŞEFUL PERSONALULUI: Apropo, părinţii dumneavoastră...

DOMNUL ESCU (grav): Am crescut la orfelinat.

Pauză

ŞEFUL PERSONALULUI: Sînteţi admirabil. Aveţi curaj. Aţi reuşit să realizaţi atîtea...

DOMNUL ESCU: Nu mai contează.

ŞEFUL PERSONALULUI: Ştiţi, totul este reparabil!

DOMNUL ESCU: Sper...

ŞEFUL PERSONALULUI: Mă cam doare faţa. Credeţi că ar trebui să mă duc la medic?

DOMNUL ESCU: Sper să scap cît mai repede de acest coşmar...

ŞEFUL PERSONALULUI: Am impresia că mi-au căzut doi dinţi.

DOMNUL ESCU: ... altfel nu se poate...  Mă bucur că, de azi înainte am un servici.

ŞEFUL PERSONALULUI: Mi-aţi spart şi ochelarii. Dacă aţi şti cîţi bani am dat pe ei!

DOMNUL ESCU: Chiar mă bucur că m-aţi angajat. Vă sînt foarte recunoscător. Aveam nevoie de acest post.

ŞEFUL PERSONALULUI: Şi costumul meu, e de firmă! M-a costat o avere, trei salarii de ale mele...

DOMNUL ESCU: Ce bine e că voi fi salarizat! Pentru început, îmi voi închiria un apartament, mult mai spaţios. Achit datoriile. Apoi, mai iau un împrumut la bancă şi îmi cumpăr o casă, o casă mare cu piscină. Dumneavoastră, veţi fi întotdeauna binevenit în casa mea. O să dau o petrecere de zile mari!

ŞEFUL PERSONALULUI: Vai, ce să-i spun soţiei mele cînd va vedea ce faţă am!

DOMNUL ESCU: Aveţi drepate, totul este reparabil. Mi-aţi dat o speranţă!

Pauză.

DOMNUL ESCU: Vă sînt foarte recunoscător.

ŞEFUL PERSONALULUI: Cu plăcere. E cafea italienească!

DOMNUL ESCU: Ah, da! Şi cafeaua e foarte bună.

ŞEFUL PERSONALULUI: Cafea columbiană!

DOMNUL ESCU: Am planuri grandioase pentru viitor.

ŞEFUL PERSONALULUI: S-ar putea să fie cafea indoneziană.

DOMNUL ESCU: Abia aştept să-i vorbesc domnului Grasu!

ŞEFUL PERSONALULUI: Ba nu, e mexicană!

DOMNUL ESCU: Ştiam eu! Ştiam că o să vă impresioneze costumul meu, pantofii mei lustruiţi!

ŞEFUL PERSONALULUI: Sigur, e cafea braziliană.

DOMNUL ESCU: Sper că nu mai sînteţi supărat pentru că am întîrziat. Altădată, am venit la interviu cu o jumătate de oră mai devreme. Şeful personalului a avut nesimţirea să-mi spună că sînt o persoană neîncrezătoare şi fără caracter...

ŞEFUL PERSONALULUI: E consistentă, probabil e din Costa Rica!

DOMNUL ESCU: Dar, nu sînt un lingău. Cînd m-a întrebat ce salariu vreau...

ŞEFUL PERSONALULUI: Are un gust suprem! Într-adevăr, e columbiană.

DOMNUL ESCU: Mi-a mai spus că sînt cinic...

ŞEFUL PERSONALULUI: O aciditate delicată, o aromă subtilă de alune. Sigur, e cafea mexicană.

DOMNUL ESCU: Probabil aţi remarcat şi faptul că am o faţă proaspăt rasă, şi părul bine aranjat.

ŞEFUL PERSONALULUI: E foarte siropoasă, aromată... e caramel, ba nu, e vanilie... caramel şi vanilie. Sau nu? Totuşi, am impresia că e cafea indoneziană.

DOMNUL ESCU: Mi-am tăiat şi unghiile, de regulă mi le mănînc...

ŞEFUL PERSONALULUI: Ba nu, e malaieziană. Sigur că da. Cum de nu mi-am dat seama?! Această savoare exotică este inconfundabilă!

DOMNUL ESCU: Şi de parfumat, m-am parfumat moderat.

ŞEFUL PERSONALULUI: Simt o aromă de scorţişoară... arahide?... nucă de cocos? E neagră, parcă e ciocolată... Bineînţeles, domnule! E cafea africană! Extraordinar!

DOMNUL ESCU: Sper că pe tot parcursul interviului am reuşit să întreţin un contact vizual cu dumneavoastră. De regulă, mi-e ruşine să mă uit în ochii oamenilor...

ŞEFUL PERSONALULUI: E cremoasă, se bea din cană de porţelan.

DOMNUL ESCU: O să mă adaptez rapid, o să fiu cel mai bun, o să muncesc mult, o să fiu team-players, team-spirit!

ŞEFUL PERSONALULUI: Şi cana trebuie să fie mică, de cea mai bună calitate!

Pauză.

DOMNUL ESCU: Mă bucur foarte tare că m-aţi angajat!

ŞEFUL PERSONALULUI: Am zis eu că te angajez?

SFÎRŞIT