Editorial din Semn nr.3/ 2009

După opt ani de dezmăţ politic, în care crimei organizate şi patronate de înalţi funcţionari publici i s-a dat cel mai strălucitor ambalaj legal posibil, bolşevicii moldoveni şi-au încheiat mandatul cu un foc de artificii care, durînd un semestru, n-a sfîrşit pe-alocuri nici azi.  Început în noaptea de 5 spre 6 aprilie 2009, la spartul tîrgului electoral (supervizat de un comando în fracuri şi mănuşi albe, paraşutat de OSCE), cînd tovărăşia de nezdruncinat dintre baronii roşii şi bandele de pugilişti norodnici ajunsese să se reverse, spumoasă, şi din gîrliciurile beciurilor de partid şi de stat, spectacolul pirotehnic nu-şi luă decît un răgaz de o jumătate de zi, cam cît ţinu bîlbîiala principală a CEC-ului cu anunţarea „rezultatelor finale incomplete”.

Atrase de duetul Sîrbu-Ciocan în vîrtejul horei policrom-fumegoase a numărării şi renumărării voturilor, dar şi scandalizate de scorul urît mirositor înregistrat de lista pecemeilor tkaciukizaţi antropologic, masele invadară autorizat străzile şi Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru ca în ziua de 7 aprilie să se lase provocate şi chiar ajutate să atace clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului şi să le devasteze la modul televizat şi... neelucidat nici pînă în această clipă. Cum a scăpat neatacat sediul Guvernului? – e chiar marea enigmă a întîmplării... supravegheate „tot timpul” de V. Voronin din chiar clădirea îndrăgită, se vede,  pentru ceva neclar de protestatari şi de liderii partidelor politice acuzate de el însuşi de... „tentativă de lovitură de stat”. Oare nu cumva pentru că Guvernul Greceannîi ar fi organizat ireproşabil desfăşurarea scrutinului?!

Euforia pirotehniştilor secerociocanici crescu nespus în noaptea de 7 spre 8 aprilie, cînd poliţia recurse la arestări masive în Chişinău, Bălţi şi în alte localităţi, braţul înarmat al partidului (îmbrăcat şi întreţinut şi el de la buget) schilodind zeci de contribuabili şi spulberînd vieţile a trei tineri cetăţeni ai mult iubitei ţări a stataliştilor cu stea roşie sfîrîind în creier şi dicţionar moldo-român sforăind în chept.

Febra artificiilor ţîşni cu veselie marxist-leninistă şi în zilele următoare, cînd rectorii şi directorii instituţiilor de învăţămînt, invitaţi la un stacan de ciorbă de burtă, fură săpuniţi prezidenţeşte – iarăşi televizat! – pentru faptul că ar conduce antipatriotic nişte colective de şmenari, incendiatori şi violatori, care mai şi votează în dodii cînd patria e în primejdia de a-l pierde din fruntea ei pe tătucul singurului fiu de succes al năpăstuitului popor moldav. Şi, cu cît cuvintele se adunau tot mai multe şi mai laolaltă în gura retroprofetului, cu atît urcau tot mai sus şi mai sus limbile multicolore ale balaurului pirotehnic. Ca să nu scadă jarul petrecerii, sectoriştii şi procurorii neamului se avîntară şi ei în munca de profilaxie a abaterilor de la codul constructorului comunismului privat, cechiștii de la CEC validară ca voturi liber exprimate şi biletele de călătorie ale turiştilor electorali, juriştii de la Curtea Constituţională încremeniră pentru mai multe zile în poza de kaput aprobativ, în timp ce noua majoritate parlamentară purpurie se puse şi ea pe votat cu o asemenea ardoare, încît, dacă i s-ar fi cerut înălţarea în rang de patriarh ecumenic a clarvăzătorului ei cîrmaci (ocupant simultan al tuturor funcţiilor posibile şi imposibile, de la ghensek la deputat, speaker, Preşedinte în exerciţiu şi procuror nesalarizat), ideea ar fi înflorit ca plantele din videoclipuri. Mîhnit, însă, de ineficienţa negocierilor pentru procurarea democratică a singurului şi blestematului ăla de vot (al 61-lea) pentru alegerea mitralioarei virtuale în funcţia de Preşedinte al RM, cîrmaciul uită să ceară comilitonilor săi această modestă favoare... pînă în ziua alegerilor repetate, cînd prilejul fu pierdut iremediabil, iar mitropolitul de stînga începu să umble, cam de capul lui, pe la felurite sindrofii petro-benzo-lampante sau chiar s-o ia absolut nemotivat cu privirile spre dreapta... Cît spirit vizionar avu Vodă Lăpuşneanul declamînd celebra replică a lui Negruzzi,  vede nu numai Dumnezeu!!! Eh! Şi cînd te gîndeşti cu extaz marxist şi judeci cu fler weberian cît praf de puşcă maoist şi cîte lumînări bengaleze au ars în coregrafia cosmică a acestui spectacol pirotehnic, ce avusese înalta aspiraţie de a reaşeza Puterea noastră, sigur că a naţiei, pe tronul pe care ea (e clar că Puterea) atît de bine şi de eficientă stătea, îţi vine să revezi caligrafia chirilică a Letopiseţului de la Condriţa şi să-ţi reaminteşi întreaga epopee a ultimelor luni: şi expulzarea ambasadorului României; şi audienţa de la Kremlin (încheiată cu o jumătate de miliard de nimic); şi devotamentul de kamikaze al lui Todercan; şi potopul de ordine şi medalii pe capetele fidelilor regimului; şi ploaia de stele pe epoleţii generalilor; şi mormanul de ceasuri şi orologii helveto-kineze înmînate echidistanţilor de la Curtea Constituţională; şi sofisticăria poleită şi franjurată a lui Seva; şi zbuciumul supraomenesc al lui Conţiu, pentru a... redobîndi cetăţenia Moldovei; şi împleticitele scuze ale lui Gurbulea; şi numirea noilor şefi de închisori cu cinci minute înainte de instalarea Cabinetului Filat; şi secretizarea furturilor din rezerva de stat; şi... pînă şi vaietele tripletei filosofice de la EuTV că odată concediată nu mai poate face nici măcar subotnice şi voskresnice mediatice pentru neam şi ţară...