Virginia Woolf scrie în finalul eseului Cum ar trebui cineva să citească o carte: “Totuşi, cine citeşte pentru a ajunge la final, oricît de dorit ar fi acesta? Nu există oare ţeluri pe care le urmăm pentru că sînt bune în sine şi plăceri care sînt subiacente prin ele însele? Nu e şi aceasta una dintre ele? Visez uneori că măcar atunci cînd va veni ziua Judecăţii de Apoi şi marii cuceritori, legiuitori şi oameni de stat îşi vor primi răsplata – coroanele, laurii, numele încrustate pentru vecie în marmura nepieritoare – Atotputernicul se va întoarce către Petru şi va spune, nu fără invidie, cînd ne va vedea venind cu cărţile sub braţ: ‘Uite, aceştia nu au ne-voie de răsplată. Aici nu avem ce să le dăm. Lor le-a plăcut să citească.’”

Două mituri culte însoţesc această neobişnuit de populară carte a lui Jonathan Swift, un autor asupra căruia timpul nu are nici o putere deja cîteva sute de ani. La fel de invincibile sînt şi prejudecăţile mitologizate care îi urmează inalienabil opera. Primul mit, generat de titlul volumului, ar fi că faimoasele Gulliver’s Travels... sînt într-adevăr o carte de călătorii sau, dacă vreţi, de aventuri. Al doilea, înrădăcinat şi el adînc în uzanţele culturale, e că scrierea ar fi cumva o carte destinată copiilor (rară colecţie pentru tinerii cititori care să n-o includă).

Singur acel Vlad, de-l laşi în pace,/ Gata-i a prăpădi păgînimea... (Ion Budai-Deleanu, Ţiganiada)

schiţă de portret

Autenticista (şi studiata, cumva, totuşi) postură de prinţ solitar a lui Marin Mincu, de prinţ neînţeles şi nedreptăţit, bineînţeles (abdicat acum cîteva clipe, în numele „mîntuitului azur” al Artei), aminteşte întrucîtva ţanţoşa poză a lui Alexandru Macedonski, întîia încarnare a spiritului modern în literatura noastră, dacă nu chiar, alteori, volubila impenetrabilitate a lui Ion Barbu, poetul-matematician căruia criticul i-a dedicat cea mai solidă construcţie interpretativă de pînă acum, în binecuvîntatul ceas cînd acesta îi dezvăluia lui Nichita Stănescu (în casa lui Tzigara-Samurcaş) cheia de boltă a poeziei eminesciene: Oda (în metru antic).